Bine ați venit la Pensiunea Delta Paradis! Alegerea dvs. ne onorează! Ne bucurăm să vă găzduim în inima Deltei Dunării și vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a vă oferi un sejur cât mai plăcut!
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru a parcurge:
Regulamentul de ordine interioară
Norme de comportament
În calitate de Proprietari, dorim să aveți o ședere plăcută în pensiunea noastră, asigurându-vă că ne vom strădui ca toate serviciile oferite să fie la nivelul cerințelor dumneavoastră. Regulamentul de ordine interioară și normele de comportament prezentate mai jos au rolul de a stabili premisele funcționării Pensiunii în condiții civilizate și conform normelor legale. Prezentul regulament are ca obiectiv stabilirea condițiilor de ședere a turiștilor în incinta pensiunii. El se aplică tuturor turiștilor, care îl acceptă prin însuși faptul cazării lor în pensiune și trebuie să i se conformeze fără limite sau rezerve. Proprietarul poate decide asupra modului în care un regulament de ordine interioară include anumite clauze sau nu, excepție făcând cele impuse de normele în vigoare.
Pentru a ne putea duce la îndeplinire aceste dorințe în așa fel încât să reveniți la noi cu plăcere de nenumărate ori, vă rugăm să respectați cu strictețe următoarele reguli de ordine interioară:
Rezervări și cazare
- Pentru ca eforturile noastre, sperăm vizibile, de a vă asigura cele mai bune condiții de cazare, confort și intimitate să fie păstrate și pentru eventuala dumneavoastră revenire la noi, vă rugăm frumos să tratați cu grijă dotările și ambianța spațiilor pensiunii.
- Rezervările sunt considerate a fi ferme doar după achitarea unui avans de 30% sau 100% din valoarea totală a cazărilor solicitate. Această sumă va fi plătită prin virament bancar doar după ce se va întocmi Factura Proforma sau Factura, de către SC ADVADELT TURISM SRL sau SC DELTA PENSION SRL reprezentând avans sau plata integrală în contul firmei precizat și nu în alte conturi .
- Agențiile de turism vor achita facturile integral cu minim 15-7 zile înainte de sosirea turiștilor.
- Nu cedăm comision agențiilor de turism care nu au contracte cu societatea noastră.
- Discount-ul oferit de noi se acordă în urma unei Cereri de Ofertă și se va calcula în baza numărului de persoane și perioada sejurului solicitat.
- Avansul este nereturnabil în cazul anulării, dacă anularea nu a fost anunțată cu cel puțin 10 zile înaintea perioadei rezervate;
Programul pentru rezervări și facturare | zilnic între orele 08:00 și 18:00 |
Programul pensiunii | luni-duminică 07.00-21.00 (pentru servitul mesei) |
Check In | începând cu orele 14:00 |
Check Out | orele 12.00 |
Ținând cont că amplasarea locației nu este în comuna Murighiol, ci pe canalul Dunavăț, recomandăm ca turiștii noi să evite orele nocturne de a ajunge la debarcader și în general când sunt condiții meteo nefavorabile. Transferul se face cu ambarcațiuni de agrement (cca 10 minute din localitatea PLOPUL și 35 minute din DUNAVĂȚ) și încercăm să evităm situațiile neplăcute de a vă rătăci. Recomandăm să ne contactați telefonic când ajungeți în orașul TULCEA pentru a primi toate detaliile rutiere, în acest sens.
Accesul (transferul la Pensiunea Delta Paradis) se face pe Canalul de Centură și Canalele Lipoveni și Dunavăț, cu preluare de la debarcaderele din localitățile Plopul sau Dunavăț, cu mijloace de transport navale – ambarcațiuni rapide, bărci cu motor (9 CP – 220 CP) – aflate în administrarea Pensiunii. Acestea au un orar stabilit în prealabil prin confirmări telefonice. Vă rugăm să evitați transferul cu bărcile pe timp de noapte și condiții meteo nefavorabile.
Cazarea în pensiune se face la recepție, prezentând actul de identitate pentru înregistrarea în Registru de Evidență Turistică și pentru a se elibera cheia aferentă camerei rezervate. Achitarea costurilor aferente cazării se va face la recepție în momentul sosirii sau la sfârșitul sejurului. Din momentul preluării cheii de la recepție, turistul răspunde pentru camera rezervată.
Confort și siguranță
Este INTERZIS fumatul, consumul de băuturi alcoolice și alimente în camere!
- Este interzis fumatul și vapatul (țigarea electronică – conform hot. C.E.) în camere, apartament și în incinta pensiunii. Cauzarea unui incendiu sau distrugerea bunurilor din camere și sosirea pompierilor presupune costuri de deplasare a acestora care vor fi suportate de persoana care provoacă incidentul.
Locurile de fumat sunt stabilite pe balcoanele camerelor, terasă și foișor, care sunt dotate cu scrumiere;
Turiștii sunt obligați:
- Să nu deterioreze obiectele din dotarea Pensiunii în caz contrar aceștia datorează Pensiunii suma egală cu valoarea obiectului deteriorat și manopera;
- Să nu preia la plecare vreun obiect din dotare;
- Să nu deranjeze liniștea celorlalti clienți;
- Să folosească doar spațiile comune ale Pensiunii și camerele rezervate de ei;
- Să nu intre în alte camere sau în spațiile destinate doar personalului Pensiunii;
- Persoanele care vin în vizită de la alte pensiuni să fie anunțate la recepție;
- Să nu lase copiii nesupravegheați ținând cont de faptul că locația e înconjurată de ape;
- Să anunțe cât de repede posibil orice defecțiune a aparatelor sau instalațiilor din dotarea camerei;
- Nu folosiți prosoapele pentru: șters părul vopsit, pentru demachiat, curățat încălțamintea, geamantanele, pardoseala etc. A se folosi pentru uz corporal!;
- Pentru plajă să folosească prosoapele special destinate pentru acest lucru, aflate în inventarul camerelor sau preluate de la recepție.
- Accesul cu încălțăminte murdară de noroi în camere este interzis.
- Să respecte orele de odihnă din pensiune: 22:00 – 9.00 și 14:00 – 17:00.
- Societatea nu răspunde de pierderea sculelor pentru pescuit sau a oricăror alte obiecte.
Deoarece confortul fiecărui turist este important pentru noi, vă rugăm să respectaţi orele de odihnă. Dacă din motive obiective sosiţi în pensiune după ora 22:00 vă rugăm să păstraţi liniştea.
Orice accident produs ca urmare a utilizării necorespunzătoare a obiectelor din dotare sau nerespectării prezentului regulament nu este responsabilitatea noastră.
De asemenea, orice accident produs ca urmare a nesupravegherii copiilor nu este responsabilitatea noastră.
Sunt interzise:
- Prepararea alimentelor și consumul acestora în camere, consumul de alimente fiind permis numai în spațiile cu destinația de alimentație publică. Turiștii pot pregăti personal doar grătar în loc special amenajat doar cu acordul administratorului de pensiune.
- Consumul băuturilor alcoolice în restaurant procurate din afara pensiunii. Se va percepe Taxă de dop de 25 lei de persoană.
- Camerele sunt dotate cu minibaruri aprovizionate conform inventarului afișat pe acestea. Este interzisă utilizarea acestora în vederea depozitării alimentelor. În condițiile în care se va constata că minibarurile au altă destinație, vom solicita eliberarea camerelor și achitarea costurilor pentru depozitarea alimentelor (curent și curățirea minibarurilor); EXCEPȚIE fac alimentele destinate pentru hrănirea copiilor până la vârsta de 4 ani.
- A se introduce în minibaruri pește la congelat sau curățarea lui în baie/cameră. Acesta va fi dus într-un congelator la magazia de alimente spre păstrare cu acceptul Administratorului pensiunii.
- Accesul cu consumatori electrici mari, aparatură de sonorizare, reșouri, radiatoare, redresor baterie , fierbătoare în camere;
- Se interzice accesul turiștilor în bucătăria, barul , precum și de a folosi aparatura (calculatorul, aparatură de sonorizare, etc.) pensiunii fără acordul personalului;
- Este interzis fumatul în cameră și în celelalte spații ale pensiunii, cu excepția spațiilor special amenajate, a curții și a grădinii.
- Este interzisă aruncarea mucurilor de țigări stinse în prealabil, în alt loc decât coșuri de gunoi sau scrumiere.
- Se interzice cu desăvârșire introducere în pensiune de armament, arme albe sau substanțe lacrimogene.
- Se recomandă consumul moderat de băuturi alcoolice și evitarea prezenței în spațiile publice în stare avansată de ebrietate.
- Nu este permis călcatul pe iarbă sau distrugerea de vreun fel a vegetației.
Conform legislației române consumul sau comercializarea de substanțe halucinogene sau psihotrope este interzis și se pedepsește conform legii;
- Gunoiul și resturile menajere se vor depozita în saci menajeri, care se pot procura de la recepție, sau în coșurile de gunoi amplasate pe raza pensiunii;
- Nu aruncați în WC hârtie și alte obiecte care ar putea conduce la avarierea stației de colectare a rezidurilor.
- Pe durata transferului /excursiei turiștii sunt obligați să respecte instrucțiunile conducătorului de ambarcațiune.
Pentru turiștii din afara hotelului accesul la piscină se face după achitarea taxei la recepție .(vezi tarife)*
Turiștii au obligația de a se comporta civilizat și de a nu tulbura liniștea celor din jur.
Deteriorarea de către turiști a oricărui obiect de inventar al pensiunii atrage răspunderea materială a acestora privind achitarea daunelor la valorile afișate la Recepție sau la valoarea de piață a respectivelor obiecte.
Prosoapele din băi se schimbă la 2 zile iar lenjeria de pat la 3 zile sau la solicitare, doar în prezența dvs. (în conformitate cu prevederile Ordinului 1051/2011 privind normele de clasificare ale unităților turistice încadrate la categoria 3 stele/margarete).
Predarea cheii la recepție după expirarea perioadei rezervate se va face numai după ce s-a realizat verificarea camerei de către personalul de serviciu al pensiunii;
Client este orice persoană cazată sau care beneficiază de orice serviciu al Pensiunii.
Pentru orice distrugere sau avariere a bunurilor sau nerespectarea normelor de curățenie și liniște se vor lua măsuri în consecință și se vor achita sumele aferente reparării daunelor produse.
Având în vedere că Pensiunea DELTA PARADIS este amplasată în spațiul rezervației Biosfera Delta Dunării, fiecare turist este obligat să achite permisul de acces în Deltă la A.R.B.D.D. Tulcea în valoare de 15 lei/pers/sejur.
- Nu este permis pe teritoriul Pensiunii nudismul sau orice formă de exhibiționism.
- Scăldatul în incintă, canal, este strict interzis .
Turiștii beneficiază în caz de urgență de PRIM AJUTOR în limita disponibilității, cazurile grave fiind îndrumate către unitățile medicale teritoriale. Societatea noastră nu își asumă nici o obligație legată de transportul bolnavilor la mal, dar încearcă în limita disponibilității ambarcațiunilor să realizeze acest transport.
- Pescuitul este permis în zona Pensiunii, ținând cont de limitările impuse. Pescuitul sportiv din extern în incintă se face după achitarea taxei de 100 lei pe zi de persoană la recepție.
Turiștii externi care vor închiria ambarcațiune pentru pescuit în incintă nu au voie să intre fără barcagiul angajat al pensiunii. Pescuitul se va realiza în incintă doar în regim C&R.
Acostarea ambarcațiunilor la docul Pensiunii se face numai cu permisiunea Recepției.
Deteriorarea de către turiști a oricărui obiect din inventar (MOTOARE BĂRCI) sau altele ale Pensiunii atrage răspunderea materială a acestora privind achitarea daunelor la valorile afișate la Recepție sau la valoarea de piață a respectivelor obiecte.
Turiștii au obligația de a respecta și urma întocmai instrucțiunile personalului și al Administrației în situații de forță majoră.
Pentru orice fel de relații privind excursiile sau plimbări cu barca vă rugăm adresați-vă Administratorului de pensiune/Recepție.
Sesizările privind nerespectarea acestor norme se pot face la Recepția Pensiunii Delta Paradis.
Acest regulament vine în întâmpinarea aşteptărilor turiştilor noştri. În cazul nerespectării uneia sau mai multor restricții din acest regulament ne rezervăm dreptul de a acționa conform legii pentru încălcarea proprietății private sau a regulilor interne ale acesteia.
Mulţumim clienţilor care ne-au apreciat eforturile şi îi asigurăm de o bună colaborare şi pe viitor, mai ales că ne gândim şi la un program de fidelizare a clienţilor noştri.
Vă mulțumim pentru respectarea acestor norme.
Administrator pensiune turistică,
Antoaneta Pahoni