Regulament

Pescuit sportiv la știucă – 

Cupa Delta Paradis

Generalități

Toate etapele din turneu se vor desfășura în maniera “Catch & Release”.

  • Pescuitul se face numai din barca dotata cu vâsle și/sau motor electric și /sau motor termic la modul următor : deplasare cu motor termic pe canale cu mențiunea de a merge la relanti 30 m în jurul unor concurenți staționați și exclusiv cu motor electric și vâsle pe lacuri, japse sau ghioluri;
  • Pentru evitarea oricăror suspiciuni vă rugăm să ridicați motorul termic din apă pe perioada deplasării cu motorul electric sau la vâsle;
  • Este permisă ieșirea la mal numai în caz de urgență și cu anunțarea arbitrilor sau organizatorilor în prealabil;
  • Este permisă folosirea tuturor nălucilor care se lansează prin greutate proprie și a monturilor tip Texas, Carolina, Drop-Shot… etc.;
  • Nu este permisă folosirea momelilor naturale, a muștelor artificiale . Acest lucru poate fi verificat de către un arbitru în orice moment al concursului;
  • Este interzis pescuitul la trenă;
  • Concurenții nu se pot apropia la mai puțin de 20 m unul de celălalt;
  • Sportivii nu vor putea primi din partea arbitrilor sau terțelor persoane nici un fel de echipamente sau obiecte până la terminarea măsurătorilor. Totuși, în caz de urgență, aceștia pot beneficia de ajutor în funcție de caz, însă numai de la persoane autorizate de arbitrii în acest sens;
  • Este permis pescuitul doar cu o singura lansetă. Concurentul poate avea în barcă un număr nelimitat de lansete de rezervă;
  • Toți concurenții vor pescui pe tot lacul în cele două manșe. Nu există sectoare;
  • Aducerea în barcă a peștelui capturat este permisă numai cu minciogul;
  • Intrarea în manșă este condiționată de prezența a cel puțin unui minciog în barcă;
  • Observații: după ce știuca a ajuns în barcă este permisă (și chiar recomandată) manevrarea acesteia cu un grip în vederea decroșării ancorelor (cârligelor);
  • În momentul în care arbitrii sau directorul de concurs aflați pe apă vor constata că o echipă a rănit grav o știucă sau au mutilat-o în momentul capturării, chiar și dacă aceasta nu intră în cele 5 știuci punctabile, va fi anulată cea mai mică știucă intrată în punctaj pentru manșa respectivă;
  • Este interzis accesul pe pista de concurs a concurenților în săptămâna premergătoare concursului!

Reguli de punctaj și clasament în cadrul etapei

  • Punctează numai știuca vie, care are funcțiile fiziologice și locomotorii în parametri normali (peștele respiră, stă în poziție normală fără a fi susținut și poate înota);
  • După măsurătoare nu sunt validați decât peștii capabili să părăsească singuri locul de eliberare;
  • Resuscitarea peștelui este obligația concurentului și deasemenea responsabilitatea sa;
  • menținerea peștilor în condiții optime de supraviețuire aparține concurenților;
  • Peștele rănit grav, care sângerează sau care este evident că nu va supraviețui eliberării nu punctează;
    *arbitrul poate lua decizia de a nu puncta un peste în aceste condiții.
  • Măsurarea peștilor se face prin deplasarea concurentului spre unul dintre cei trei arbitri de pe pista de concurs ori de câte ori concurentul consideră că este necesar acest lucru;
  • Observație: arbitri nu sunt obligați să se deplaseze de urgență la o măsuratoare la cererea expresă a unui concurent ce motivează aceasta prin faptul ca peștele respectiv nu mai supraviețuiește;
  • În fiecare manșă, fiecare echipă punctează cu cele mai mari 5 știuci ;(dimensiunea minimă – 40 cm). 1 cm = 1 punct.
  • Clasamentul final al etapei se face prin adiționarea punctelor din cele două manșe. Echipa cu cea mai mare lungime totală acumulată va ocupa primul loc. În caz de egalitate, departajarea se face după cel mai mare pește;
  • Dacă egalitatea persistă, se vor lua în calcul cel mai mare pește din fiecare manșă;
  • Concurenții nu au voie să aibă reținuți în niciun moment mai mult de cinci pești. Acest lucru poate fi verificat de către un arbitru în orice moment al concursului. Responsabilitatea alegerii celor mai mari cinci pești revine în întregime concurenților;
  • Celor care rețin mai mult de 5 pești li se va depuncta cea mai mare știucă din manșa respectivă!
  • Mșsurarea unei știuci mai mici de 40 cm, aduce după sine anularea celei mai mari capturi din manșa respectivă;
  • Abaterile de la regulament vor fi sancționate cu penalizare prin puncte, în funcție de gravitatea faptei, sau descalificare în cazurile cu abateri majore;
  • Cazurile de încălcare a regulamentului vor fi judecate de către directorul de concurs și șeful arbitrilor în prezența arbitrului care a sesizat abaterea sau a concurentului care a reclamat acea încălcare de regulament;
  • Orice contestație trebuie făcută la maxim o oră după încheierea manșei;
  • La sfârșitul manșei, concurenții sunt obligați să se prezinte la locul și ora indicate de organizatori. În caz contrar, aceștia vor fi penalizați cu un centimetru/minut din cel mai mare pește adus la măsurat în acea manșă. Orice decalaj de mai mult de 10 min atrage penalizare după cum urmează:
    • peste 10 min- întârziere (inclusiv): 30 cm,
    • peste 20 min (inclusiv)-60 cm,
    • peste 25 min (inclusiv)-100 cm.
      Organizatorii și arbitri vor fi prezenți în zona de sosire pentru a valida încadrarea concurenților în timpul de concurs al manșei;
  • După terminare manșei măsurătorile vor fi efectuate numai în zona de sosire a concurenților în cele trei bărci de arbitraj în ordinea de sosire a concurenților. Măsurătoarea se va prelungi până când toate știucile vor fi măsurate, inclusiv ale celor care depașesc ora stabilită pentru încheierea manșei;
  • Pescuitul după încheierea manșei este interzis pe toată suprafața pistei de concurs. Concurenții care nu respectă această regulă vor avea anulate capturile din manșa respectivă.

Comentariile sunt închise.