Rezervații naturale în Delta Dunării

Zone strict protejate

Dintre toate zonele protejate din Rezervația Biosferei Delta Dunării , parcă nici unele nu sunt atât de valoroase cum sunt coloniile de păsări. Unele permanente, altele temporare, coloniile reprezinta unele dintre cele mai căutate zone, de cei care fac observații, de cercetători.

Colonii de pasari inventariate sunt în Rezervația Biosferei Delta Dunării peste 100. Cele mai multe din aceste colonii sunt mixte, cormoranii, lopătarii, țigănușii, stârcii, egretele și alte specii viețuind și cuibărind împreună, însă există și colonii monospecifice. Dintre acestea din urmă cea mai cunoscută este cea de la Roșca –Buhaiova, unde se găseste cea mai mare colonie de pelican comun din Europa. Puțini știu că în Delta Dunării iernează foarte multe dintre speciile de păsari care cuibăresc dincolo de Cercul Polar de Nord sau în Siberia. Pentru că în zonele în care trăiesc peste vară, temperaturile coboară foarte mult începând cu lunile octombrie și noiembrie, aceste păsări aleg să ierneze în Delta Dunării, unde rămân până la jumatatea lui martie. Este vorba de lebăda de iarnă, care o înlocuiețte pe cea de vară, dar și de specii variate de rațe și gâște polare. Cele mai valoroase exemplare sunt cele de gâscă cu gât roșu, aproximativ 95% din populația mondială a acestei specii iernând în rezervație, mai ales în zona lacurilor litorale. Pe fondul rezervațiilor principale și secundare existente – determinate de necesitatea conservării procesului natural de evoluție, ocrotirii faunei și florei specifice – au fost precizate incinte strict protejate cu o suprafață de cca.50.000 ha. În total sunt nominalizate 18 zone strict protejate pentru care aprobarea oricărei deplasari este de competența Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării. Aceste zone sunt:

  1. ROȘCA – BUHAIOVA ( 9625 ha) – localizată în depresiunea Matita din nordul Marelui M ( brațul Sulina) , cuprinde Lacul Roșca, Merhei și o îmbinare de ghioluri, mlaștini stuficole și plauri. Fauna prezintă o mare diversitate fiind reprezentată de mamifere : vidra, nurca, hermelina, câinele enot, vulpea, mistretul și cele mai importante colonii mixte de stârci, gâște, rașe, lebede, țigănuși, lopătari, egrete , precum și cea mai mare colonie de pelican comun din Europa.
  2. RĂDUCU (2500 ha) – zona cuprinde lacuri cu apă dulce alimentate de ultimul braț al marelui M , situate într-o zonă tipică de dezvoltare a grindurilor fluvio-marine dintre Chilia și Sulina. Zona este importantă mai ales datorită florei.
  3. VĂTAFU – LUNGULEȚ ( 1625 ha) – complex de lacuri și grinduri fluvio-marine reprezintă un important loc de cuibărit pentru stârcul pitic și cormoranul mic.
  4. SĂRATURI MURIGHIOL ( 87 ha) – apele lacului puternic salinizate găzduiesc colonii importante de sternidae ( chira de baltă, chirichița,pescărița râzătoare etc) dar și piciorongul , cioc –întors, rața cu ciuf.
  5. INSULA POPINA ( 98 ha) – reprezintă un important loc de popas pentru păsările migratoare și de cuibărit precum califarul alb. Primăvara , în această zonă se pot întâlni păsări de mlaștină, păsări de pădure : privighetoarea roșcată, ciocârlia de Bărăgan, etc. Fauna de nevertebrate cuprinde rarități ca paianjenul veninos “ văduva neagră” și miriapodul gigant.
  6. PERITEASCA –LEAHOVA ( 4125 ha) – zonă de nisipuri și griduri scăldate de apele mării sau ale lacului Razim este predilectă pentru cuibăritul speciilor de mlaștină, a califarilor, chirelor, pescărușilor argintii, constituind un important refugiu de popas și hrănire pentru oaspeții de iarnă. De asemenea este un refugiu preferat în timpul migrației diurne pentru populația de gâscă cu gât roșu.
  7. GRINDUL LUPILOR ( 2075 ha) – zona reprezintă un important refugiu de cuibărit și hrană pentru păsări. Îndeosebi în perioada migrației de toamnă , zona devine o impresionantă concentrare a oaspeților de iarnă – rațe și gâște.
  8. GRINDUL CHITUC (2300ha) – zona reprezintă o succesiune de cordoane, dune , lacuri dispuse în evantai față de linia țărmului. Vegetația este caracteristică zonelor litorale cu sol nisipos sărăturat și are importanță pentru migrația păsărilor și pentru iernatul acestora.
  9. POTCOAVA ( 625 ha) – zona se caracterizează prin existența unei colonii mixte de stârci, țigănuși, egrete, cormorani mici. Constituie un loc de cuibărit pentru stârcul pitic , buhaiul de baltă, rața pestriță, rața cu ciuf, corcodelul cu gât roșu , vulturul codalb , precum și loc de hrănire pentru cufundaci , cormorani mici, stârci, egrete, rațe lingurar, șoim dunărean, etc. Zona constituie loc de refugiu pentru vidre, nurci, hermeline, mistreți.
  10. PĂDUREA LETEA ( 2825 ha) – situată pe grindul cu același nume la 7 km de localitatea Periprava este renumită prin diversitatea speciilor arboricole care îi dau un caracter unic – stejarul brumăriu, plopul alb, frasinul de luncă, frasinul de baltă, părul, teiul alb, ulmul, arinul negru ( o raritate). O caracteristică a zonei o constituie abundența plantelor cățăratoare care conferă pădurii un aspect subtropical. Fauna este reprezentată de vulturul codalb, soimulețul de seară, pupăza, dumbrăveanca , precum ți câteva specii de vipere.
  11. LACUL NEBUNU ( 115 ha) – zonă lacustră de mică întindere, caracteristică deltei fluviale asigură condiții bune de cuibărit pentru lebede, gâște, rațe și pentru hrana păsăretului de mlaștină în lunile de vară.
  12. PĂDUREA CARAORMAN ( 2250 ha) – pe un teren nisipos de origine marină s-a dezvoltat o pădure de stejari al cărei nume – Caraorman înseamnă în etimologia turcă Pădurea Neagră. O mare curiozitate sunt lianele de origine mediteraneană cu o lungime de 25 m ( unică în Europa).  Aceste liane împreună cu alte plante agățătoare cum ar fi : vița–de–vie sălbatică, iedera, hameiul și curpenul conferă acestei păduri un aspect subtropical. Dintre arborii din Pădurea Caraorman putem enumera : stejari seculari de peste 25 m înălțime, ulmi, sălcii, plopi albi și negri, arini, frasini pufoși , aceștia din urmă o raritate botanică. Aici cuibărește vulturul codalb. Un alt punct de atracție în Pădurea Caraorman îl reprezintă “Fântana vânătorilor” acolo unde se găsește cel mai mare stejar din deltă. Datorită crengilor care s-au întins și pe sol acesta se numește “ Stejarul îngenuncheat” și are o vîrstă de 400 ani și o circumferință de 4m.

Comentariile sunt închise.