Zone strict protejate din Delta Dunării

Dintre toate zonele protejate din Rezervația Biosferei Delta Dunării, parcă nici unele nu sunt atât de valoroase cum sunt coloniile de păsări. Unele permanente, altele temporare, coloniile reprezintă unele dintre cele mai căutate zone, de cei care fac observații, de cercetători.

Colonii de păsări inventariate sunt în Rezervația Biosferei Delta Dunării peste 100. Cele mai multe din aceste colonii sunt mixte, cormoranii, lopătarii, țigănușii, stârcii, egretele și alte specii viețuind și cuibărind împreună, însă există și colonii monospecifice. Dintre acestea din urmă cea mai cunoscută este cea de la Roșca – Buhaiova, unde se găsește cea mai mare colonie de pelican comun din Europa. Puțini știu că în Delta Dunării iernează foarte multe dintre speciile de păsări care cuibăresc dincolo de Cercul Polar de Nord sau în Siberia. Pentru că în zonele în care trăiesc peste vară, temperaturile coboară foarte mult începând cu lunile octombrie și noiembrie, aceste păsări aleg să ierneze în Delta Dunării, unde rămân până la jumătatea lui martie. Este vorba de lebăda de iarnă, care o înlocuiește pe cea de vară, dar și de specii variate de rațe și gâște polare. Cele mai valoroase exemplare sunt cele de gâscă cu gât roșu, aproximativ 95% din populația mondială a acestei specii iernând în rezervație, mai ales în zona lacurilor litorale. Pe fondul rezervațiilor principale și secundare existente – determinate de necesitatea conservării procesului natural de evoluție, ocrotirii faunei și florei specifice – au fost precizate incinte strict protejate cu o suprafață de cca. 50.000 ha. În total sunt nominalizate 18 zone strict protejate pentru care aprobarea oricărei deplasări este de competența Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării. Aceste zone sunt:

Zona Roșca – Buhaiova (9.625 ha)

Localizată în depresiunea Matița din nordul Marelui M ( brațul Sulina), cuprinde Lacul Roșca, Merhei și o îmbinare de ghioluri, mlaștini stuficole și plauri. Fauna prezintă o mare diversitate fiind reprezentată de mamifere : vidra, nurca, hermelina, câinele enot, vulpea, mistrețul și cele mai importante colonii mixte de stârci, gâște, rațe, lebede, țigănuși, lopătari, egrete , precum și cea mai mare colonie de pelican comun din Europa.

Lacul Răducu (2.500 ha)

Zona cuprinde lacuri cu apă dulce alimentate de ultimul braț al marelui M, situate într-o zonă tipică de dezvoltare a grindurilor fluvio-marine dintre Chilia și Sulina. Zona este importantă mai ales datorită florei.

Vătafu – Lunguleț (1.625 ha)

Zona este situată în complexul lacustru Roșu-Puiu cuprinzând bazine acvatice naturale, lacurile Porcu, Porculeț etc. Zona a fost selecționată pe considerentul ca aceasta cuprinde forme diverse de relief: grinduri, japse, depresiuni, formațiuni de plauri plutitori și fixați, pajiști halofile și este caracterizată, în principal, prin existenta biocenozelor adaptate la condițiile de viață eurihaline. Complexul de lacuri și grinduri fluvio-marine reprezintă, de asemenea, prin formațiunile de plauri, flora și fauna specifice acestor biotopi preponderent stuficoli, un important loc de cuibărit pentru stârcul pitic şi cormoranul mic în colonii mixte de ardeidae, precum și pentru conservarea pajiștilor halofile. 

Pădurea Caraorman (2.250 ha)

Pe un teren nisipos de origine marină s-a dezvoltat o pădure de stejari al cărei nume – Caraorman înseamnă în etimologia turcă Pădurea Neagră. O mare curiozitate sunt lianele de origine mediteraneană cu o lungime de 25 m ( unică în Europa).  Aceste liane împreună cu alte plante agățătoare cum ar fi: vița–de–vie sălbatică, iedera, hameiul și curpenul conferă acestei păduri un aspect subtropical. Dintre arborii din Pădurea Caraorman putem enumera : stejari seculari de peste 25 m înălțime, ulmi, sălcii, plopi albi și negri, arini, frasini pufoși, aceștia din urmă o raritate botanică. Aici cuibărește vulturul codalb. Un alt punct de atracție în Pădurea Caraorman îl reprezintă “Fântâna vânătorilor” acolo unde se găsește cel mai mare stejar din deltă. Datorită crengilor care s-au întins și pe sol acesta se numește “ Stejarul îngenuncheat” și are o vârstă de 400 ani și o circumferință de 4m.

Sărături Murighiol (87 ha)

Zona Sărături este situată între localitățile Murighiol și Plopu. Lacul Sărături Murighiol este situat în terasa Dunării, are o lungime de circa 2 km și o lățime maxima de 500 m. Apele lacului sunt puternic salinizate de tip cloro-sulfatic, caracterizate prin marea bogăție de zoo- și fitoplancton. Complexul salmastru găzduiește colonii de sternide unde cuibărește abundent piciorongul, rața. În timpul iernii, înghețul tardiv al luciului de apă (datorat caracterului salmastru) determină o mare concentrare a limicolelor care găsesc aici adăpost și hrană din abundență. 

Arinișul Erenciuc (50 ha) 

Zona cuprinde arinișul situat de o parte și de alta a canalului de acces în lacul Erenciuc, fiind delimitată la sud, de brațul Sfântu Gheorghe, la nord, de lacul Erenciuc, limitele estică și vestică fiind limitele suprafeței forestiere. Această zonă este singura zonă forestieră din delta în care arinul negru se dezvoltă compact. În ariniș cuibărește vulturul codalb care găsește condiții optime de adăpost.

Insula Popina (98 ha)

Reprezintă un important loc de popas pentru păsările migratoare și de cuibărit precum califarul alb. Primăvara, în această zonă se pot întâlni păsări de mlaștină, păsări de pădure: privighetoarea roșcată, ciocârlia de Bărăgan, etc. Fauna de nevertebrate cuprinde rarități ca păianjenul veninos “ văduva neagră” și miriapodul gigant.

Sacalin-Zătoane (21.410 ha)

Cuprinde complexul de lacuri, gârle și grinduri, fiind situată în partea de sud a insulei Dranov, în suprafață totală de 19.340 ha, și zona de melea cuprinsă între insulele Sacalinul Mare, Sacalinul Mic și limita continentală a Deltei Dunării, în suprafață de circa 2.070 ha.  Situată în estul depresiunii Dranov, zona Sacalin-Zătoane este una dintre cele mai vechi părți ale deltei fluvio-marine, caracterizată printr-o succesiune de grinduri marine tinere, nisipoase, aproximativ paralele cu litoralul, alternând cu lacuri puțin adânci sau izolate și de o întrepătrundere a apelor marine (pe gârle cu deschidere directa în mare) cu cele fluviale (prin canale și gârle). Cele două lacuri principale, Zătonul Mic și Zătonul Mare, din cauza abraziunii marine își lărgesc continuu legătura cu Marea Neagră. Lacurile oferă condiții ideale pentru cuibăritul lebedei mute și pentru hrana speciilor limicole, abundente, de asemenea, și pe insula Sacalin, unde se află și cea mai mare colonie de chire de mare. Atât luciurile de apa cât și grindurile și plaja litorală sunt locuri de maxima concentrare a ornitofaunei în timpul migrației de primăvara – toamna. Insula Sacalin, în formă de semilună, alcătuită din nisip amestecat cu cochilii, săracă în vegetale de sărătură, reprezintă zona cea mai importantă de nidificare, premigrație și migrație, un cartier de iernare pentru numeroase specii, circa 100, și care 14 specii cuibăresc aici.

Periteașca – Leahova (4.125 ha)

Situată în complexul lagunar Razim-Sinoe, zona reprezintă un mozaic de grinduri ușor halofile și lacuri puțin adânci (Periteașca, Coșna, Pahome, Ranec, Leahova), aflate într-un proces de continuă îndulcire după închiderea Gurii Portița și consolidarea plajei 6 litorale. Caracteristicile sunt biocenozele dezvoltate pe nisipurile uscate ale grindurilor, pe nisipurile scăldate de apele mării sau ale lacului Razim, precum și biocenozele adaptate la variații mari ale salinității. Este o zonă predilecta pentru cuibăritul speciilor limicole, cum ar fi a călifarilor (insula Bisericuța) și un important refugiu de popas și hrănire pentru oaspeții de iarna cât și pentru alte specii (îndeosebi în timpul migrației de toamnă). De asemenea, este refugiul preferat în migrația diurnă pentru populația de gâscă cu gât roșu pe durata popasului în Dobrogea. Insula Bisericuța domină, alături de capul Doloșman, peisajul dintre lacurile Razim și Golovița.

Capul Doloșman (125 ha)

Zona este reprezentată de extremitatea estică a promontoriului Doloșman din apropierea localității Jurilovca cuprinzând amplasamentul ruinelor cetății greco-romane Argamum și zona de abrupt a falezei acestui promontoriu, până la priza stației de pompare pentru irigații Sălcioara. Zona este importantă pentru conservarea vegetației xerofite, pentru cuibăritul lăstunului mare, pietrarului negru, precum și pentru protecția dihorului pătat  și a șarpelui rău și a șarpelui de apă. Zona are și importanță arheologică, existând aici vestigii ale vechilor civilizații.

Grindul Lupilor (2.075 ha)

Zona este situată în partea de sud a rezervației fiind delimitată la nord-vest de lacul Zmeica, la est, sud și sud-vest, de lacul Sinoie, la vest, de canalul 2, la nord, de lacul Golovița. Datorită poziției sale, între lacurile Razim și Sinoie, având cotele reliefului reduse (0,5-1,5 m altitudine) și o vegetație specifică solurilor nisipoase de origine marina, zona reprezintă un important refugiu de cuibărit și hrănire a păsărilor. Îndeosebi în perioada migrației de toamnă, zona devine o impresionantă concentrare a faunei ornitologice și, în special, a oaspeților de iarna (gâște, rațe), deoarece în lacul Sinoie apa este mai sărata la sud de grindul Lupilor decât la nord, spre Razim. Datorită cotelor reduse și a condițiilor favorabile, zona are și o mare importanta pentru reproducerea naturală a peștilor din speciile: crap, șalău, plătică.

Istria-Sinoie (400 ha)

Zona Istria-Sinoie este amplasată în partea sud-vestica a rezervației, în extremitatea nord-estică a grindului Saele și cuprinde promontoriul constituit din șisturile verzi pe care este situat ansamblul arheologic Histria și o porțiune din grindul Saele, situată între șoseaua Cetatea Histria-Satul Nuntași și partea estică a grindului Saele având o lungime spre sud de circa 6 km și o lățime cuprinsă între 1.300 m nord și 300 m sud de maluri.  În zonă există o mare varietate de specii de păsări: călifarul alb, rațe, gâște. Zona prezintă și o valoare arheologică deosebită. Cetatea Histria a fost înființată în anul 657 î.e.n. de grecii din Milet datorită, printre altele, și bogăției în pește a acestei zone. 

Grindul Chituc (2.300 ha)

Zona grindul Chituc este situată în extremitatea sudică a rezervației. Zona este valoroasă pentru configurația morfologică caracterizată de succesiunea de cordoane, dune și lacuri, cu predominanța acestora din urmă, orientate pe o direcție piezișă pe linia actuală a țărmului și având o dispoziție în evantai. Vegetația este caracteristică zonelor litorale cu sol nisipos sărăturat. Are importanță în migrația păsărilor și pentru iernatul acestora, apele salinizate din zonă înghețând la temperaturi mai joase.

Lacul Rotundu (228 ha)

Este situat în complexul lacustru Somova-Parcheț, în partea vestică a complexului. Zona este delimitată la est de lacul Telincea, la sud de horstul dobrogean, la vest de lacul Saun, iar la nord, de limita nordică a lacului Rotundu.    Lacul Rotundu este un lac tipic de luncă din zona inundabilă a Dunării, complexul lacustru Somova-Parcheș fiind ultima zonă de acest fel neafectată de îndiguiri. Zona lacului Rotundu prezintă interes deosebit, fiind reprezentativă pentru studiul și conservarea biocenozelor adaptate la amplitudini mari ale undei de viitură, precum și pentru reproducerea ciprinidelor.

Lacul Potcoava (625 ha)

Arealul vizează zona dintre lacurile Babinții Mari, Babinții Mici și Potcoava, inclusiv lacul Potcoava, fiind situată între lacurile Gorgova și Obretinul Mic, limita nordică fiind paralelă cu brațul Sulina. La est, limita, este reprezentată de zona de zăvoaie și mlaștini situate pe limita estică a lacului Potcoava, la sud, de limita lacului Potcoava, iar la vest, de limita lacurilor Barbinții Mari și Barbinții Mici.    Zona se caracterizează prin existența unei colonii mixte de stârci și țigănuși, egrete și cormorani mici. Constituie un loc de cuibărit pentru stârcul pitic, buhaiul de baltă, rața pestriță, rața cu ciuf, corcodelul cu gât roșu, codalbul etc., precum și loc de hrănire pentru fundac, corcodel, cormoran mic, stârc, egretă, rață lingurar, șoim dunărean etc. Zona constituie, de asemenea, loc de refugiu pentru vidre, nurci, hermeline și mistreți. Fauna piscicolă este reprezentată de o serie de specii periclitate – caracuda, linul.

Lacul Belciug (110 ha)

Zona cu regim de protecție integrală lacul Belciug este situată în insula Dranov, în ultima meandră a brațului Sfântu Gheorghe (km 20 – km 25) și cuprinde lacul propriu-zis, în limitele malurilor, la nivelurile maxime ale Dunării.
Caracterizare ecologică – datorită izolării și adâncimii mari, circa 7 m, lacul constituie un loc deosebit de favorabil pentru conservarea unor specii ale faunei piscicole în pericol de dispariție (caracudă, lin, văduviță). S-au creat ecotipuri de pești. Zona este, de asemenea, și un important loc de hrănire pentru numeroase specii ale faunei ornitologice, reprezentate de stârci, egrete, rațe etc. În stufărișurile înconjurătoare s-a semnalat cuibărind cocorul, specie amenințată cu dispariția.